Fostul premier Adrian Nastase a reactionat, luni seara, dupa ce prim-ministrul Victor Ponta a declarat ca este convins ca presedintele Traian Basescu va ajunge la inchisoare.
Luni, Victor Ponta l-a numit pe Traian Basescu "corupt securist si comunist" si s-a declarat convins ca acesta va fi incarcerat.
"Nu ma intereseaza amenintarile lui Traian Basescu. Sunt absolut convins ca in inchisoare va ajunge Traian Basescu. Eu, care am respectat mereu legea, nu am nicio teama", a subliniat Victor Ponta.
"Dupa anuntul lui Victor Ponta ca Basescu va ajunge la inchisoare, astazi, la Jilava, au fost manifestari extraordinare de entuziasm", a scris Adrian Nastase, pe blogul sau.
Fostul presedinte PSD continua, afirmand ca unii dintre detinutii pe care i-a intalnit "s-au aratat dornici sa-l primeasca pe Basescu in celulele lor".
"Altii, mai putin generosi, sugerau sa fie cazat la Fortul 13 de la Jilava. Unul dintre 'pacienti' a anuntat, discret, ca el are, in celula, un alambic artizanal. Altul a transmis ca i-au rezervat un loc la campionatul de table.
Administratia - se pare - a inceput si ea sa ia masuri. Astazi, au fost instalate corpuri de iluminat mai puternice. Statia de megafoane a trecut de la Magic FM la Kiss FM iar, la pranz, s-au distribuit portii duble de fasole", a mai scris Adrian Nastase.
Acesta incheie, notand ca, "mergand spre grefa, ascultam freamatul si chemarea penitenciarului: Basescu, Basescu!".
Se afișează postările cu eticheta politica. Afișați toate postările

10 ani, avere, hotie, incredibil, informatii utile, politica, sclavie, Traian Băsescu
Timp de 10 ani Basescu a trait bine, romanii nu
Jumătate de milion de euro şi un teren agricol de 300 de hectare s-au
adăugat la averea familiei Băsescu în 2013. Preşedintele bugetar nu a
reuşit să explice românilor cum îşi permite fiica sa Ioana să
cheltuiască mii de euro pe lună pentru a îndeplini visul de moşier al
tatălui.
În plan politic, Traian Băsescu a blocat anul trecut aproape toate proiectele USL, de la modificarea Constituţiei la bugetul de stat. Pactul de coabitare care trebuia să consfinţească pacea cu Victor Ponta a rămas o simplă hârtie.
Setea de îmbogăţire a lui Traian Băsescu şi ambiţiile de latifundiar nu s-au oprit la casa din Mihăileanu sau la vila Dante pe care şi-o pregătea pentru perioada de după încheierea mandatului. Şi-a cumpărat prin fiica sa, Ioana, un teren agricol de 300 de hectare în judeţul Călăraşi, a cărui valoare depăşeşte 1 milion 300 de mii de euro. Din această sumă, peste un milion de euro a fost acoperită printr-un credit agricol de la banca de stat CEC.
Se ridică aşadar un mare semn de întrebare. Şi-a folosit Traian Băsescu influenţa pe lângă preşedintele CEC, Radu Graţian Gheţea ca să obţină acest credit ? O variantă de răspuns a venit de la fostul ministru de Finanţe, Daniel Chiţoiu.
"Cred ca domnul preşedinte Gheţea a dat fuga la domnul preşedinte Băsescu pentru a cere sprijinul pentru a nu fi schimbat în eventualitatea în care se schimba sistemul", a declarat Daniel Chitoiu, la acea vreme ministru al Finanţelor.
Basescu a recunoscut că l-a sunat pe Chiţoiu, dar ca să-i pună în vedere să nu facă schimbări la CEC pe criterii politice. În tranzacţia de la Nana, Băsescu l-a implicat şi pe Adrian Rădulescu, la acea dată consilier prezidenţial plătit din bani publici. Rădulescu a recunoscut că a verificat personal terenul şi că a sfătuit-o pe Ioana Băsescu să-l cumpere.
Un alt personaj implicat în afacerea Nana este Lucian Papici, procurorul DNA care a verificat dacă pământul este liber de sarcini. Dezvăluirea legată de Papici şi anunţul parlamentarilor USL că vor constitui o comisie de anchetă l-au scos din sărite pe Traian Basescu, care a afirmat că nu l-a cunoscut niciodată pe procuror.
În replică, premierul Victor Ponta l-a acuzat de minciună pe Traian Băsescu.
Scandalul Nana nu e primul în care procurorul Papici a fost mărul discordiei între preşedinte şi premier. Câteva luni mai devreme, Basescu l-a acuzat pe Ponta de intervenţii brutele în justiţie pentru că l-a girat pe procurorul general Tiberiu Niţu să-l schimbe din funcţie pe Lucian Papici. Procurorului DNA i se terminase mandatul în fruntea secţiei a I-a, dar pentru Băsescu asta nu a contat.
Demiterea prin fax a lui Papici l-a determinat pe Băsescu să anunţe că vrea să denunţe pactul de coabitare. Războiul Palatelor a fost mediat de reprezentanţi ai ambelor părţi, dar asta nu a adus pacea. Un nou scandal a izbucnit între preşedinte şi premier din cauza modificărilor aduse Codului Penal în Parlament. Isteriile publice ale lui Băsescu au avut iarăşi ecou în birourile ambasadorilor străini la Bucureşti.
Coabitarea prin boicotare a durat pe tot parcursul anului 2013. Memorandumul cu Rompetrol, privatizarea CFR Marfă sau noua lege a referendumului au fost pe rând motive de gâlceava între Palate. şi ca în toţi anii de mandat, aliatul sau numarul unu, Curtea Constituţională a jucat în favoarea lui Băsescu. Pe final de an, şeful statului a pus din nou tunurile pe Victor Ponta. Ca să promulge bugetul de stat, fără de care Guvernul nu ar fi putut mări pensiile începând cu 1 ianuarie,Traian Basescu i-a forţat mâna premierului.
Daca în ceea ce priveşte puterea a mimat coabitarea, în privinţa opoziţiei, Băsescu a oficializat ruptura.
Supărat că protejata sa, Elena Udrea nu a ieşit preşedinte al formaţiunii, Băsescu a anunţat din sufragerie divorţul de PDL.
Drumul lui Băsescu nu înseamnă nicidecum retragerea din politică după terminarea mandatului. Ba dimpotrivă. Şi-a pus pe picioare un nou partid pentru a-i asigura un nou mandat în Parlamentul European, Elenei Băsescu.
Mezina preşedintelui a fost şi 2013 mai degrabă o prezenţă mondenă. S-a vorbit despre averea ei la care s-a adăugat jumătate de milion de euro din darul de nuntă, iar pe final de an şi-a botezat copilul. O ocazie de care a profitat şi Traian Băsescu pentru a-şi promova imaginea şi ideile unioniste cu Moldova. Iar, naşul nepoatei preşedintelui, Dorin Chirtoacă, primar la Chişinău, se va asigura ca voturile moldovenilor cu cetăţenie română să meargă în urna partidului lui Băsescu.

bani, Gazprom, ioana basescu, notar, politica, Stiri interne
Cat a luat Ioana Basescu de la Gazprom
Pentru legalizarea tranzacţiilor cu trei benzinării în valoare de circa 3 X 1,7 milioane de euro preţ mediu de benzinărie, notarul Ioana Băsescu a câştigat probabil circa 23.000 de euro, scrie energyreport.ro.
Până în noiembrie, existau deja 13 benzinării Gazprom în România. Din informaţiile disponibile, cinci benzinării au fost cumpărate în anul 2012 şi două până în septembrie 2013. Se poate înţelege de aici că pentru celelalte benzinării care operează deja cu brandul Gazprom s-au cumpărat doar terenuri, pe care apoi au fost construite benzinăriile, notează energyreport.ro.
Revenind la benzinăriile achiziţionate, în anul 2012 acestea au fost: Petroliv, din Miercurea Sibiului, cumpărată în 18 iunie 2012, benzinăria Alpha cumpărată în 5 iulie 2012, benzinăria XXL Oil de pe Calea Radnei din Arad, cumpărată în 31 iulie 2012, benzinăria din Veştem din Sibiu operată de D&C Oil şi cumpărată tot în 31 iulie 2012 şi benzinăria din Sibiu de pe strada Ştefan cel Mare operată de Eso Oil şi cumpărată de asemenea în 31 iulie 2012.
Pentru aceste cinci benzinării, subsidiara Gazpromneft-ului a plătit circa 8,5 milioane de euro.
Ce onorariu a intrat în conturile Ioanei Băsescu
Revenind la onorariile fiicei preşedintelui Traian Băsescu de pe urma legalizării tranzacţiilor cu anumite benzinării construite de Gazprom, ne vom limita la a calcula onorariul pentru cele trei benzinării care au fost prezentate în presă ca fiind legalizate de Ioana Băsescu.
Mai precis, vorbim despre benzinăria XXL Oil de pe Calea Radnei din Arad, cumpărată în 31 iulie 2012, de benzinăria Petroliv, din Miercurea Sibiului, cumpărată în 18 iunie 2012 şi de benzinăria din Sibiu de pe strada Ştefan cel Mare operată de Eso Oil şi cumpărată de asemenea în 31 iulie 2012.
Valoarea fiecărei tranzacţii depăşeşte valoarea prag de 600.000 de lei din grilele notarilor astfel că onorariul îl vom calcula cu formula “5.080 lei plus 0,44% din suma care depăşeşte 600.001 lei”. Şi în această situaţie însă, pentru cele trei benzinării în speţă, ne vom ghida după preţul mediu, astfel că rezultatul poate doar să aproximeze onorariul notarului, pentru că nu avem datele pentru fiecare benzinărie în parte ci pentru toate cinci.
În concluzie, pentru legalizarea tranzacţiilor cu trei benzinării în valoare de circa 3 X 1,7 milioane de euro preţ mediu de benzinărie, notarul Ioana Băsescu a câştigat probabil circa 23.000 de euro.

2014, diverse, FMI, guvern, informatii utile, news, pensii, politica, salarii, scumpiri, taxe
Guvernul are de luat măsuri care se bat cap în cap, pentru a atinge ţinta de deficit bugetar stabilită de Fondul Monetar Internaţional. Pe de o parte, din 2014, vor creşte salariile şi pensiile, pe de altă parte, se vor scumpi carburanţii şi se va pune impozit pe aşa-numitele construcţii speciale, precum parcările sau piscinele.
Pentru a se încadra în ţinta de deficit, Guvernul trebuie să ia masuri în mai mult domenii, precum cheltuielile cu fondurile europene, majorarea accizelor la carburanţi în funcţie de inflaţie sau lărgirea bazei de impozitare.
La conferinţa de prezentare a rezultatelor vizitei în ţara noastră, seful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter a susţinut că Executivul de la Bucureşti trebuie să alinieze salariile din sectorul public la nivelurile prevăzute în anumite hotărâri judecătoreşti, să crească venitul minim garantat, dar şi pensiile. Toate, din 2014.
Seful FMI a menţionat că, în agenda reformelor structurale viitoare, accentul va continua să cadă pe sectoarele energie şi transporturi pentru ca acestea să devină mai transparente şi mai eficiente. Astfel încât să poată oferi servicii mai bune şi să devină o povară mai mica pentru populaţie.
Guvernul da cu o mana si ia cu alta

CCR, incredibil, informatii utile, judecatori, mananda, marire, news, politica, prelungire mandat, presedinte, Traian Băsescu
Basescu are de gand sa mareasca mandatul?
Judecătorii de la CCR ar putea decide că este constituţional ca mandatul lui Traian Băsescu să fie mărit.
Traian Băsescu i-a pus pe gânduri pe cei care numără lunile până când îi va expira mandatul de preşedinte al României. Şeful statului a declarat că ar putea să ceară ca lunile în care a fost suspendat să-i fie date înapoi. Răspunsul a venit ca urmare a unei întrebări legate de eventualitatea unei noi suspendări.
"Oameni buni, vă spun ca şi la prima, şi la a doua: «Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război». Dar să aibă grijă că s-ar putea să îmi aduc aminte ce scrie în Constituţie, că mandatul preşedintelui este de cinci ani. Şi deocamdată am cam avut vreo două luni în care nu am avut serviciu, pe suspendarea din martie. N-aş vrea să mă pun în situaţia, că eu nu pot să încalc Constituţia, să le aduc aminte şi lor şi Curţii Constituţionale că mandatul preşedintelui e de cinci ani. Să nu facă vreun efort să mi-l prelungească", a spus Traian Băsescu, care a ţinut să precizeze că va cere cele două luni cât a stat suspendat.

cadou, diverse, news, noutati, politica, Portul Constanța, psd, Radu Mazare, victor ponta
Ponta ii face cadou lui Mazare portul de la Constanta
În ciuda opoziţiei liberalilor care conduc Ministerul Transporturilor, premierul Victor Ponta se grăbeşte să-i ofere portul Constanţa primarului Radu Mazăre.
Prezent la Constanţa "pentru a rezolva mai multe probleme", premierul a fost însoţit în permanenţă de primar împreună cu echipa sa de parlamentari PSD. L-au convins să dea o fugă la Administraţia Portului Constanţa unde, la o cafea în spatele uşilor închise, au stabilit "o implicare mai mare a autorităţilor locale" în dezvoltarea portului.
"Jumate guvern, jumate autoritatea locală. E vorba de acel pachet de acţiuni care să permită implicarea activă atât a capitalului privat, cât şi a statului, sub forma autoritate locală, guvern, în luarea deciziilor şi care să impună regulile care sunt aplicabile listării la bursă, reguli de transparenţă decizională", a explicat, la final, Victor Ponta. Premierul a anunţat că săptămâna viitoare, "o să discutăm chiar cu doamna ministru Mănescu (Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor - n.r.), cu reprezentanţii portului, noua strategie de dezvoltare. Pentru că povestea iniţială, că să se vindă doar 5% din acţiuni, era neserioasă. Bineînţeles că asta înseamnă schimbarea legii, modificarea strategiei".
Facilităţi fiscale la jocuri de noroc şi cazino pentru Radu Mazăre
Portul Constanţa nu este însă singurul "cadou" primit de echipa Mazăre- Constantinescu de la Victor Ponta. Solicitarea lor de a obţine pentru litoral statutului de zonă specială, cu facilităţi fiscale pentru jocuri de noroc şi cazino, este pe cale să se rezolve. "O susţin în totalitate, ministrul Liviu Voinea discută la Bruxelles această posibilitate. Pentru că e vorba de un regim special pe care trebuie să ţi-l aprobe Comisia Europeană. Dl. primar Radu Mazăre a discutat cu Liviu Voinea şi, dacă reuşim să convigem Bruxelles-ul, ar fi o idee execelentă să aibă o zonă specială" a declarat pentru EVZ premierul, în prezenţa primarului Mazăre.
Prim ministrul Victor Ponta a decis la Constanţa, după o discuţie cu autorităţile locale, oficiali din CNADNR, agenţi economici şi transportatori, că podul de la Agigea, care împarte judeţul în două, nu se va închide la data de 1 octombrie. Traficul rutier va însă restricţionat pentru autovehiculele mai mari de 3,5 tone, până în luna mai 2014 când va fi dat în folosinţă, al doilea pod de peste Canal de la Agigea.

acord, becali, bucuresteni, Bucuresti, capitala, eliberare, gratiere, opinie, politica, populatie, realizare, rezultat, rezultate, timp
Gigi Becali ar trebui să fie eliberat
Gigi Becali ar trebui să fie graţiat. Cel puţin acesta este rezultatul unui sondaj de opinie din care reiese că 54% dintre bucureştenti sunt de acord cu eliberarea lui.
54% dintre locuitorii Capitalei vor eliberarea lui Gigi Becali, arată un sondaj Avangarde. Potrivit respectivei cercetări, majoritatea celor care vor eliberarea lui Becali spun că principalul argument ar fi faptul că a trecut mult timp de la săvârşirea faptei. În ceea ce îi priveşte pe cei care au dat un răspuns negativ, procesul acestora este de doar 25%.
La întrebarea care este principalul argument pentru eliberarea acestuia, 55% dintre respondenţi au indicat faptul că a trecut mult timp de la săvârşirea faptei, 13% că a făcut acte de caritate, 12% că e nevinovat şi 1% că este simpatic.

Cristina Ţopescu, diverse, news, noutati, politica, Prima TV, psd, televiziune
"Cristina Ţopescu a ales să se implice în viaţa politică şi să se dedice
în totalitate proiectelor sociale pe care le-a susţinut până acum şi în
calitate de jurnalist. Conducerea Prima TV respectă opţiunea Cristinei
Ţopescu şi îi mulţumeşte pentru profesionalismul şi implicarea de care a
dat dovadă în cei 12 ani de colaborare", se spune în comunicatul Prima
TV.
Cristina Topescu in PSD gata cu Prima tv
Prima TV a anunţat, luni, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că încetează colaborarea cu jurnalista Cristina Ţopescu, după ce aceasta a anunţat că s-a înscris în PSD.
"Cristina Ţopescu a ales să se implice în viaţa politică şi să se dedice
în totalitate proiectelor sociale pe care le-a susţinut până acum şi în
calitate de jurnalist. Conducerea Prima TV respectă opţiunea Cristinei
Ţopescu şi îi mulţumeşte pentru profesionalismul şi implicarea de care a
dat dovadă în cei 12 ani de colaborare", se spune în comunicatul Prima
TV.
La rândul său, Cristina Ţopescu mulţumeşte echipei de la
Prima TV. "Ca om politic, nu voi face decât să continuu să susţin şi să
lupt pentru cauze în care cred cu toată tăria şi în care m-am implicat
până acum ca jurnalist", spune, în comunicat, Cristina Ţopescu.
La Prima TV, Cristina Ţopescu prezenta "Focus", principala emisiunie de
ştiri a televiziunii, difuzată de luni până joi, de la ora 18:00. De
asemenea, Cristina Ţopescu prezenta "Verde-n faţă", un talk-show despre
problemele societăţii, difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 11.00.
Reprezentanţii Prima TV au declarat, pentru MEDIAFAX, că ediţia de luni
seară a emisiunii "Focus" va fi prezentată de Magda Vasiliu, care este,
la rândul său, vedetă a Prima TV.
Jurnalista Cristina Ţopescu
s-a înscris în PSD, anunţul fiind făcut, vineri, la Congresul
partidului, de către preşedintele Organizaţiei de femei a PSD, Rovana
Plumb.
diverse, guvern, Justiţie, Ministru interimar, Mona Pivniceru, news, politica, Stiri interne, victor ponta
Victor Ponta Ministrul interimar al Justiţiei
Victor Ponta este Ministrul interimar al Justiției.
În legatură cu informaţiile apărute în presă referitoare la vacantarea funcţiei de Ministru al Justiţiei, Biroul de Presă al Guvernului este abilitat să facă următoarele precizări:
Doamna ministru Mona Pivniceru şi-a exprimat dorinţa ca ulterior şedinţei de guvern de mâine, 27 martie 2013, să nu mai deţină această funcţie în cadrul Executivului, pentru a evita orice interpretare de posibil conflict de interese având în vedere că domnia sa va ocupa postul de judecător la Curtea Constituţională.
Astfel, în cursul zilei de astăzi, Primul-ministru Victor Ponta a avut o discuţie cu Preşedintele Traian Băsescu şi au convenit ca Primul-ministru să preia interimatul, urmând ca şeful Executivului să facă, în maxim 45 de zile, în conformitate cu legile în vigoare, o noua propunere pentru portofoliul Justiţiei.

basescu, Elena Udrea, news, PDL, politica, preşedinte PDL Blaga, Stiri externe, Vasile Blaga, voturi
Madam Udrea ofticata ca nu a castigat PDL?
Vasile Blaga a fost reales, astăzi, preşedinte al PDL, el obţinând 2344 voturi din totalul celor 4567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie.
UPDATE: Ministrul de Interne, Radu Stroe, susţine că este inadmisibil ce a făcut preşedintele Traian Băsescu sâmbătă, legat de Convenţia PDL, el adăugând: "Trebuie să ne gândim din nou la suspendare".
Elena Udrea a obţinut 2014 voturile democrat-liberalilor, in timp de Monica Macovei a fost votată de 209 persoane, potrivit Mediafax. Cei trei candidaţi, care şi-au prezentat deja moţiunile "reformatoare" prin toate judeţele din ţară, sunt actualul lider PDL Vasile Blaga, fostul ministru al Turismului, Elena Udrea şi europarlamentarul Monica Macovei.
Surse apropiate noului presedinte al PDL susţin că Elena Udrea se gândeşte să conteste rezultatul votului, in zilele ce urmează.
Mircea Toader, preşedintele comisiei de numărare, a precizat că au fost exprimate 4.615 voturi dintre care au fost anulate 48 de voturi.
După anunţarea rezultatului, unul dintre membrii comisiei de organizare a alegerilor, deputatul Ioan Bălan, a venit pe scenă cu un copil de 12 ani, îmbrăcat într-un costum popular sucevean, care le-a cântat delegaţilor. Bălan susţine că respectivul copil i-a cântat înainte de alegerile parlamentare din 2008 şi 2012, iar acest lucru i-a adus noroc. Bălan speră ca acel copil să-i poarte noroc şi preşedintelui PDL, Vasile Blaga,

Constituţia, mesajul din sufragerie, Mircea Badea, news, parodie, politica, Traian Băsescu
Mircea Badea a realizat o parodie după "mesajul din sufragerie" al lui
Traian Băsescu, prin care preşedintele a anunţat, pe Facebook, că se
desprinde de PDL şi se va dedica creării unei noi forţe politice de
dreapta.
"Nuţi, spaima Constituţii", a comentat realizatorul de televiziune în clipul prezentat la emisiunea "Exces de putere", remarcând că preşedintele României a încălcat din nou Constituţia implicându-se în lupta politică din cadrul unui partid.
Mircea Badea îşi încheie propriul "discurs de la perdea" cu un mesaj pentru Traian Băsescu: "Băsescu la brutărie!".
Mircea Badea a parodiat mesajul lui Base

"Nuţi, spaima Constituţii", a comentat realizatorul de televiziune în clipul prezentat la emisiunea "Exces de putere", remarcând că preşedintele României a încălcat din nou Constituţia implicându-se în lupta politică din cadrul unui partid.
Mircea Badea îşi încheie propriul "discurs de la perdea" cu un mesaj pentru Traian Băsescu: "Băsescu la brutărie!".
botez, casatorie, diverse, Dorin Cocoş, Elena Udrea, monden, news, noutati, politica, Stiri externe
La fel, nu am botezat decât copii abandonaţi, fără părinţi, pentru că nu am vrut să nenorocesc o familie care sigur ar fi fost luată de presă după aceea şi făcută praf.
Orice ar fi făcut în viaţă, s-ar fi spus că datorită Elenei Udrea sau din cauza Elenei Udrea. Aşa că acelora care m-au rugat să le botez sau să le cunun copiii le-am spus: «Oameni buni, vă faceţi un mare rău dacă vă asociaţi cu mine, o să fiţi toată ziua la televizoare tocaţi de dimineaţa până seara»", a mai spus Udrea, conform realitatea.net.
Deşi este împreună cu Dorin Cocoş de 9 ani, Udrea se gândeşte la un copil, mai ales că partenereul ei îşi doreşte şi el acest lucru, însă cariera politică este prioritară.
"Spre vârsta de 40 de ani începi să simţi nevoia unui copil. Totuşi mai e timp. Copilul e o responsabilitate pentru tot restul vieţii", consideră Elena Udrea.
Elena Udrea nu vrea nunta! De ce?
Elena Udrea a spus, vineri seară, la Alba Iulia, că ea nu a
făcut nuntă pentru că nu a vrut să aibă cumetrii cu nimeni, afirmând că
atunci când eşti într-o bătălie politică este foarte important să nu ai
prietenii sau cumetrii.
"Ştiţi de ce nu am făcut nuntă? N-am mai apucat, am intrat
în politică şi când m-am gândit că trebuie să-mi găsesc şi un naş şi
ce-o să iasă am zis că mai bine nu mai fac nunta şi gata. La fel, nu am botezat decât copii abandonaţi, fără părinţi, pentru că nu am vrut să nenorocesc o familie care sigur ar fi fost luată de presă după aceea şi făcută praf.
Orice ar fi făcut în viaţă, s-ar fi spus că datorită Elenei Udrea sau din cauza Elenei Udrea. Aşa că acelora care m-au rugat să le botez sau să le cunun copiii le-am spus: «Oameni buni, vă faceţi un mare rău dacă vă asociaţi cu mine, o să fiţi toată ziua la televizoare tocaţi de dimineaţa până seara»", a mai spus Udrea, conform realitatea.net.
Deşi este împreună cu Dorin Cocoş de 9 ani, Udrea se gândeşte la un copil, mai ales că partenereul ei îşi doreşte şi el acest lucru, însă cariera politică este prioritară.
"Spre vârsta de 40 de ani începi să simţi nevoia unui copil. Totuşi mai e timp. Copilul e o responsabilitate pentru tot restul vieţii", consideră Elena Udrea.
minciuni, news, PNL, politica, psd, rivali, Schengen, traian basescu, tv, USL, victor ponta
Victor Ponta: Basescu iar va minte
Deși a spus că nu dorește să comenteze afirmațiile președintelui Traian Băsescu din această seară, premierul Victor Ponta nu s-a putut abține să nu sublinieze că el este ocupat cu "munca" iar șeful statului cu "cu băgatul de strâmbe". Premierul a mai spus că Traian Băsescu devine principalul adversar al aderării la Schengen.
"'Să comentez ce spune preşedintele, care, de obicei, neavând treabă, face declaraţii, nu intră acest lucru (în atribuţiile de premier - n.r.). Eu sunt cu munca, dânsul cu băgat strâmbe, dar mă descurc, m-am obişnuit deja. Dl preşedinte Băsescu nu este singurul care bagă beţe în roate, sunt şi alţii. Nu mă interesează jignirile dlui Băsescu, de ceva timp. De la faimoasele epitete pe care vi le amintiţi, pe mine nu mă poate jigni dl Băsescu", a declarat Victor Ponta.
Premierul nu intenţionează să-l demită pe ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, cercetat penal pentru complicitate la abuz în serviciu, deși șeful statului a spus că dacă ar primi o cerere de revocare a acestuia, nu l-ar mai apuca răsăritul soarelui.
Potrivit acestuia, Traian Băsescu devine principalul adversar al aderării la Schengen. "În timp ce eu am întâlniri cu şefi de guvern, preşedintele caută motive să nu fim primiţi în Schengen. (..)M-am întâlnit cu premieri europeni cu care am vorbit despre Schengen şi niciunul nu invocat argumentele lui Traian Băsescu ca să nu fim primiţi.(... )După momentul extrem de prost de la Consiliul European, eu nu înțeleg această atitudine negativă a președintelui, dar trăim cu ea", a mai spus Ponta.
Băsescu să nu se mai uite la televizor
Ponta a mai spus că președintele și-ar fi dorit să nu fie deblocat POSDRU. "Am văzut că e foarte nefericit că am deblocat POSDRU şi că am reuşit să facem plăţi. Domnia sa poate şi-ar fi dorit să nu deblocăm POSDRU şi să nu dăm oamenilor banii. E un fel aşa, de... când stai în tribună şi te bucuri de orice rău al celor care sunt pe teren", a mai spus Ponta.
Acesta l-a acuzat pe Traian Băsescu că face campanie pentru alegerile din PDL. "Vorbele domniei sale nu valorează nimic, nici pentru mine şi, după cum mi-am dat seama, nici pentru români. Poate valorează pentru cei din PDL care trebuie să voteze favoritul sau favorita domnului preşedinte la conducere, dar nu cred că poţi şi merită să faci conferinţă de presă de la Administraţia Prezidenţială ca să faci campanie electorală într-un partid politic. Să meargă preşedintele la sediul PDL, în Modrogan, să facă de acolo campanie, că face campanie cu Administraţia Prezidenţială, cu nelipsita culoare mov în spate. E un lucru ridicol şi cred că îl pune într-o situaţie proastă", a spus Ponta.
Cât despre faptul că șeful statului a spus că s-a săturat să vadă fețele liderilor USL la Tv și, ca atare, nu vrea să-i mai vadă și în persoană, Ponta i-a recomandat lui Traian Băsescu să nu se mai uite la televizor.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)