Filled Under: , , , , , , , ,

Ponta ii face cadou lui Mazare portul de la Constanta

În ciuda opoziţiei liberalilor care conduc Ministerul Transporturilor, premierul Victor Ponta se grăbeşte să-i ofere portul Constanţa primarului Radu Mazăre.
Prezent la Constanţa "pentru a rezolva mai multe probleme", premierul a fost însoţit în permanenţă de primar împreună cu echipa sa de parlamentari PSD. L-au convins să dea o fugă la Administraţia Portului Constanţa unde, la o cafea în spatele uşilor închise, au stabilit "o implicare mai mare a autorităţilor locale" în dezvoltarea portului.

"Jumate guvern, jumate autoritatea locală. E vorba de acel pachet de acţiuni care să permită implicarea activă atât a capitalului privat, cât şi a statului, sub forma autoritate locală, guvern, în luarea deciziilor şi care să impună regulile care sunt aplicabile listării la bursă, reguli de transparenţă decizională", a explicat, la final, Victor Ponta. Premierul a anunţat că săptămâna viitoare, "o să discutăm chiar cu doamna ministru Mănescu (Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor - n.r.), cu reprezentanţii portului, noua strategie de dezvoltare. Pentru că povestea iniţială, că să se vindă doar 5% din acţiuni, era neserioasă. Bineînţeles că asta înseamnă schimbarea legii, modificarea strategiei".
Facilităţi fiscale la jocuri de noroc şi cazino pentru Radu Mazăre
Portul Constanţa nu este însă singurul "cadou" primit de echipa Mazăre- Constantinescu de la Victor Ponta. Solicitarea lor de a obţine pentru litoral statutului de zonă specială, cu facilităţi fiscale pentru jocuri de noroc şi cazino, este pe cale să se rezolve. "O susţin în totalitate, ministrul Liviu Voinea discută la Bruxelles această posibilitate. Pentru că e vorba de un regim special pe care trebuie să ţi-l aprobe Comisia Europeană. Dl. primar Radu Mazăre a discutat cu Liviu Voinea şi, dacă reuşim să convigem Bruxelles-ul, ar fi o idee execelentă să aibă o zonă specială" a declarat pentru EVZ premierul, în prezenţa primarului Mazăre.
Prim ministrul Victor Ponta a decis la Constanţa, după o discuţie cu autorităţile locale, oficiali din CNADNR, agenţi economici şi transportatori, că podul de la Agigea, care împarte judeţul în două, nu se va închide la data de 1 octombrie. Traficul rutier va însă restricţionat pentru autovehiculele mai mari de 3,5 tone, până în luna mai 2014 când va fi dat în folosinţă, al doilea pod de peste Canal de la Agigea.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu