Pielea noastra are de suferit din cauza obiceiurilor pe care le avem, cele alimentare putand sa se dovedeasca nocive pentru sanatatea ei. Unele alimente si bauturi o imbatranesc mai repede decat in mod normal.
"Trebuie sa tinem minte ca, atunci cand e vorba de piele, ceea ce inghitim este la fel de important ca substantele pe care le aplicam la suprafata", spune specialista americana Stacie Clark, conform CBS News. Iata ce trebuie sa eviti pentru a-ti pastra o piele de invidiat:
Carbohidratii rafinati
Acest tip de carbohidrati nu se gaseste in starea naturala, fiind prelucrat. Astfel, carbohidratii rafinati nu sunt la fel ca in fructe, fiind procesati cu ajutorul unor substante chimice. Alimentele ambalate contin cele mai multe asemenea substante. Din pacate, oamenii nu se pot abtine si consuma destul de des astfel de gustari.
Sarea
Sarea duce la retentia de apa si te face sa arati obosit. Cu cat consumi mai multa apa, cu atat elimini o cantitate mai mare. De exemplu, o persoana cu greutatea de 55 de kilograme ar trebui sa consume 1,7 litri de apa in fiecare zi.
Cofeina
Cei care muncesc din greu sunt obisnuiti sa consume bauturi racoritoare sau cafea, dar acestea aduc si un aport important de cofeina corpului. Consumul a doua pahare de suc pe zi nu reprezinta o problema. Doua cesti de cafea zilnic nu reprezinta o problema pentru corp, dar pielea are de suferit atunci cand depasesti limita.
Alcoolul
In cazul alcoolului, moderatia este esentiala. Daca obisnuiesti sa bei un pahar de vin la cina, ar fi bine sa iei si unul de apa dupa el. Stacie Clark afirma ca alcoolul poate provoca distrugerea colagenului, ceea ce provoaca ridurile.
Mancarea prajita
Grasimile nesanatoase din alimentele prajite elibereaza radicali liberi in corp. O asemenea problema provoaca o infundare a porilor pielii. In schimb, poti opta pentru uleiul de masline si de avocado, acestea reprezentand alternative delicioase si sanatoase.
Se afișează postările cu eticheta piele. Afișați toate postările

acnee, catifeleaza tenul, cosuri, frumusete, iaurt, piele, porii, sanatate
Acest tratament cu aspirina da rezultate mult mai bune daca folositi zilnic un gel purifiant, dupa care aplicati o crema hidratanta cu factor de protectie.
Aspirina calmeaza iritatiile pielii
Aspirina poate fi folosita ca tratament eficient
împotriva acneei si iritatiilor pielii, datorita continutului de acid
salicilic, despre care s-a demonstrat ca reduce inflamatiile, combate
acneea, închide porii, catifeleaza tenul si calmeaza iritatiile pielii.
Pentru a prepara o masca pentru ten, amestecati cinci comprimate de
aspirina pisata cu o lingura de iaurt integral si o lingura de miere.
Masca nu ar trebui utilizata de persoanele alergice la produse lactate
sau aspirina. De aceea, înainte de folosirea mastii, aplicati putin
amestec în spatele urechii, pentru a vedea daca sunteti alergic
Daca aveti ten uscat, adaugati mai multa miere, iar daca aveti ten gras, este nevoie de mai mult iaurt.
Masca nu trebuie aplicata mai des de doua ori pe saptamana,
altminteri tenul devine prea sensibil si uscat. In loc de aceste
ingrediente, se poate folosi crema hidratanta sau gel purifiant cu aloe
vera.
Acest tratament cu aspirina da rezultate mult mai bune daca folositi zilnic un gel purifiant, dupa care aplicati o crema hidratanta cu factor de protectie.
balsam de buze, buze, buze crapate, frumusete, informatii utile, iritatie, piele, strugurel
Strugurelul poate contine substante toxice
Balsamul de buze sau strugurelul este recomandat iarna, pentru a oferihidratare si protectie buzelor in fata gerului si vantului aspru. Pe de alta parte, unele ingrediente din astfel de produse nu sunt deloc sanatoase, ci chiar toxice, sau cancerigene.
Strugurelul cel mai bun este fara parabeni, lucru care trebuie sa fie specificat pe ambalajul acestuia.
Un balsam de buze bun mai contine un agent de hidratare si inmuiere a pielii, Cum ar fi vaselina, ceara de albine, sau ceramide (grasimi care retin apa in buze).
Un strugurel eficient are pana la 5% umectanti, substante care previn craparea buzelor si reduc iritatia pielii: uree sau glicerina.
Dimeticona face ca produsul sa ramana pe buze mai mult timp si previne uscaciunea.
Lanolina si untul de cacao inmoaie pielea si protejeaza buzele de factorii de mediu extremi.
Unele balsamuri de buze de calitate contin si factor SPF.
Ingrediente pe care NU trebuie sa le contina un balsam de buze
Iata o lista de ingrediente din strugurel si balsamuri de buze care fac mai mult rau decat bine.
Aromele si colorantii cresc riscul de iritatii pe buze.
Mentolul, camforul sau fenolul racoresc buzele, dar le si usuca si irita.
Alcoolul din balsamul de buze duce la uscarea pielii, la deshidratatrea tesuturilor.
Acidul salicilic exfoliaza si reduce durerea buzelor crapate, dar nu este indicat pentru cei alergici la aspirina.
Untul de aloe vera si vitamina E pot fi utilizat in unele tipuri de strugurel pentru a inmuia pielea buzelor, dar in unele cazuri, extractul de aloe vera si Vitamina E irita buzele.

acnee, informatii utile, noutati, piele, remedii naturiste, suc de varza, ten
Beneficiile sucului de varza
Acneea reprezintă o afecţiune frecventă a tenului, ale cărei simptome principale sunt pielea lucioasă, cu porti dilataţi şi prezenţa comedoanelor (puncte negre), care se transformă rapid în coşuri inestetice.
Principalele cauze ale apariţiei acneei sunt excesul de sebun, dezechilibrul hormonal şi bacteriile, urmate de igiena necorespunzătoare, predispoziţia genetică, alimentaţia nepotrivită, bogată în grăsimi şi chiar existenţa unei ciuperci în organism, care favorizează înmulţirea bacteriilor pe suprafaţa pielii.
Reţete naturiste pe bază de plante care vă pot ajuta în lupta cu nesuferita acnee:
Loţiunile pe bază de suc de varză – sunt extrem de eficiente pentru combaterea excesului de sebum, principalul factor care duce la apariţia coşurilor. Tamponaţi de mai multe ori pe zi cu suc de varză (rasă şi stoarsă) sau aplicaţi cataplasme cu foi de varză zdrobită pe zonele afectate şi inflamate.
Salata verde – se pun pe faţă foi de salată verde, dată într-un clocot în apă, împreună cu câteva picături de ulei de măsline.
Napul crud – mâncaţi zilnic un nap crud, spălat şi curăţat, mestecându-l bine, ca să fie mai uşor de digerat. Poate fi amestecat şi cu puţin ulei de măsline şi suc de lămâie.
Comprese cu urzici – puneţi la fiert o lingură cu vârf de urzică, într-o jumătate de litru de apă, şi lăsaţi-o să fiarbă un sfert de oră. Strecuraţi lichidul şiu puneţi-vă comprese pe faţă seara, la culcare, potrivit csid.ro. Tratamentul durează o lună, urmat de o pauză de o lună, după care poate fi reluat.
Rădăcină de măcriş – beţi 3 căni de ceai de rădăcină de măcriş zilnic, preparat astfel: 40 de grame de rădăcină mărunţită se fierb într-un litru de apă timp de 4 minute. Se lasă la infuzat şi se strecoară.
Macerat de păpădie (recomandat şi în reumatism)– se recomandă mai ales în acneea juvenilă. Culegeţi flori de păpădie când încep să se ofilească, puneţi seara un pumn de flori într-o jumătate de litru de apă rece şi lăsaţi-le la macerat până a doua zi. Strecuraţi lichidul şi curăţaţi-vă faţa cu el de mai multe ori pe zi.
Suc de roşii şi de măcriş – tamponaţi-vă faţa cu o roşie coaptă, tăiată în două, şi lăsaţi sucul să acţioneze minimum 30 de minute. Apoi aplicaţi de faţă măcriş zdrobit, lăsaţi să acţioneze 15 minute şi clătiţi cu apă călduţă, nu fierbinte.
Oţet de levănţică – se umple un borcan cu vârfuri înflorite de levânţică uscate şi mărunţite, fără a le îndesa, după care se pune oţet de mere, amestecând foarte bine. Se închide borcanul ermetic şi se lasă compoziţia la macerat timp de 2 săptămâni, după care se filtrează. Se pune în jumătate de pahar cu apă o lingură din acest oţet şi se îmbibă comprese care se aplică pe faţă şi se lasă 10-20 de minzte, după care se clăteşte cu apă călduţă.
Felii de măr – se freacă pielea de 2 ori pe zi cu o felie de măr sau se poate da pe răzătoare un măr, se stoarce, se adaugă în compoziţie 2 linguriţe de miere iar amestecul se aplică pe faţă întocmai ca o mască, se lasă să acţioneze 15 minute şi se îndepărtează cu dischete înmuiate în ceai de muşeţel.
-

deshidratare, efecte mahmureală, informatii utile, mahmureală, mahmureală alcool, news, piele, sanatate
Mahmureala ne face pielea extrem de uscata
Dureri de cap, ameţeală, greaţă, sensibilitate a ochilor - acestea sunt câteva dintre simptomele unei mahmureli ca la carte. Însă mai este unul, pe care de cele mai multe ori îl ignorăm: pielea extrem de uscată.
Alcoolul are un efect puternic deshidratant, iar multe dintre efectele adverse ale mahmurelei au legatura cu lipsa fluidelor din organism", a explicat un dermatolog pentru Huffington Post. Ca ai remarcat sau nu, pielea este uscata, rosie, iar porii sunt dilatati.
In primul rand, bea cat mai multa apa. Este important sa te hidratezi cat mai repede. Bea apa (nu suc) si in scurt timp simptomele vor incepe sa dispara. Cel mai bine insa este sa previi mahmureala: bea cate un pahar de apa la fiecare pahar de alcool consumat. Avand in vedere ca deshidratarea vine la pachet cu un dezechilibru electrolitic, din cauza pierderii de sodiu si potasiu (care explica si nevoia de a rontai ceva sarat), poti opta pentru o bautura sportiva de rehidratare.
Apoi, mananca. Dar ai mare grija, pentru ca exista alimente care trebuie evitate la mahmureala si care nu fac altceva decat sa accentueze simptomele.

informatii utile, piele, remedii, sanatate, tratament, Tratament pentru varice, varice, vene umflate
Tratamente pentru varice
Varicele reprezinta niste dilatatii ale venelor care
apartin sistemului venos superficial. Au o culoare albastruie si apar
datorita unei proaste circulati si a unei insuficiente venoasae. Mai
ales vara, cand temperatura este ridicata, boala se agraveaza. De aceea,
fiind in plina vara, este bine sa stiti ce puteti face in caz ca va
supara aceasta problema a varicelor:
Tratament cu suc de ceapa rosie si miere
Se da 500 g de ceapa rosie prin storcatorul de fructe. Sucul obtinut se amesteca cu 100g de miere, de preferinta de munte. Amestecul obtinut se pune intr- o sticla, care se amesteca pana se omogenizeaza. Se pastreaza la frigider. Se bea din acest amestec 50 ml inainte de mesele principale, in total 150 ml pe zi. Se fac cure de 3-4 luni cu acest tratament, cu pauza de 1 luna. Acest tratament naturist are o actiune foarte rapida in reglarea circulatiei periferice. Este foarte eficient si persoanelor cu varice, mai ales la membrele inferioare. Mai mult de atat, reduce congestiile mamare sau pelviene, durerile menstruale, are o actiune tonifianta asupra sistemului nervos si endocrin, scade pofta de mancare si actioneaza asupra depunerilor de grasime si a celulitei. In timpul tratamentului se elimina apa din tesuturi. Tratamentul nu se recomanda persoanelor ce sufera de gastrita hiperacida, ulcere de stomac si duoden.
Tratament cu argila
Se amesteca argila cu apa pana se omogenizeaza compozitia si se obtine o pasta moale. Pasta obtinuta se aplica pe locurile cu varice si se tine 3 ore. In cazul in care apare senzatia de frig sau durere, se indeparteaza argila.
Tratament cu decoct de plante pentru circulatie si varice
Se face un decoct din urmatoarele plante: frunze si fructe de paducel, frunze si fructe de afin, papadie, scoarta de salcie, flori de sulfina, talpa gastei, frunze de urzica. Din acest ceai se beau 1- 2 l pe zi.
Tratament cu otet de mere cu miere pentru circulatie si varice
In fiecare zi, atat dimineata cat si seara, se toarna in palme otet de mere si se freaca picioarele de jos in sus timp de 2 luni. Se leaga apoi picioarele in prosoape imbibate cu otet de mere si se sta intr-un fotoliu cu picioarele ridicate 30 de minute. Cat timp dureaza tratamentul trebuie baut de doua ori pe zi cate un pahar de apa cu 2 lingurite de otet de mere.

bataturi, diverse, frumusete, informatii utile, news, piele, remedii naturiste, sanatate, tratament
Remedii pentru bataturi
Bataturile sunt niste formatiuni epidermice tari care
apar in cele mai multe cazuri pe degetele de la picioare sau pe talpi,
dar ele pot aparea si la maini, in palma. In momentul in care batatura
devine groasa, deranjeaza foarte mult si doare.
Cauzele aparitiei bataturilor sunt fie incaltaminte stramta, fie statul prea mult timp in picioare incaltat. Ele mai apar si atunci cand incaltamintea este noua si piciorul nu s-a acomodat cu ea.
Iata cateva tratamente naturiste pentru a scapa de bataturi:
Tratamentul naturist pe baza de usturoi:
Se curata 4-5 catei de usturoi, se piseaza si se amesteca cu putin otet. Va rezulta o pasta subtire care se va pastra intr-o sticluta. Pasta se aplica pe batatura, cateva zile la rand. Dupa aprox. O saptamana, batatura se inmoaie si dispare.
Tratament naturist pe baza de lamaie:
Se taie o felie dintr-o lamaie si se curata de coaja. Felia trebuie sa aiba o grosime de aprox. 1 cm. Se aplica felia de lamaie diect pe batatuta si se leaga strans cu un pansament. Felia se aplica seara inainte de culcare. Lamaia are proprietatea de a inmuia batatura.
Operatiunea se repeta cateva seri la rand, pana ce batatura dispare.
Tratament naturist pe baza de praz
Frunzele de praz se tin la macerat in otet 24 de ore. Seara la culcare se aplica pe batatura cataplasme cu macerat de praz care se fixeaza cu un plasture. Cataplasma se tine pana dimineata cand se poate scoate. Procedeul se repeta pana la disparitia bataturii.
Tratament naturist pe baza de ceapa
Se taie o ceapa mare in doua si se coace pe o tabla la flacara de la aragaz. Dupa ce s-a copt, ceapa se stropeste cu putin otet de mere. Se aplica pe batatura si se fixeaza cu un plasture. Procedeul se executa seara inainte de culcare si se tine 12 ore.
Remediu pe baza de aspirina si suc de lamaie
Se zdrobeste o aspirina si se amesteca cu 10 picaturi de suc proaspat de lamaie. Se amesteca pana devine o pasta omogena. Se face o baie fierbinte la piciorul afectat de batatura, iar cand pielea s-a inmuiat bine, se aplica pasta. Se fixeaza cu un plasture si se infasoara piciorul intr-o punga de plastic si un prosop, pentru a mentine zona calda. Dupa 20 de minute, se freaca batatura cu o piatra ponce, iar apoi se unge zona cu ulei de masline. Operatiunea se repeta cateva zile la rand.

creme, diverse, iarna, informatii utile, ingrijire piele, news, noutati, piele, pielea capata, sezon rece, sfaturi, trucuri
Cum ti se pare ideea unei bai pline cu apa in care sa torni cateva picaturi de ulei de jojoba sau de migdale? Pe langa faptul ca te vei simti mai bine psihic si vei scapa de anxietate, proprietatile hidratante ale uleiurilor constituie un adevarat balsam pentru pielea ta.
Bea multa apa
Hidratarea este principala regula pe care trebuie sa o ai in vedere in cazul in care vrei sa atingi un nivel de confort optim, si nu numai in ceea ce priveste pielea. Si ceaiurile sunt la fel de bune, asadar poarta mereu la tine o sticla plina cu apa sau ceai si bea la intervale scurte de timp, chiar daca nu simti neaparat nevoia.
Foloseste umidificator
O solutie ingenioasa este procurarea unui umidificator care sa previna deshidratarea si sa pastreze un grad de umiditate potrivit pentru interiorul casei. Astfel ajuti la imbunatatirea aspectului pielii, chiar daca nu observi rezultatele imediat.
Nu uita de exfoliere
Cu toate ca de multe ori nu realizezi importanta unor reguli simple de beauty, daca vrei sa arati cat mai bine posibil nu trebuie sa "uiti" de ele. Exfoliaza-ti pielea o data pe saptamana, la dus, pentru a inlatura celulele moarte si pentru a reda pielii aspectul proaspat si catifelat.
Alege cremele cu uleiuri
Cumpara mai degraba lotiuni si creme pe baza de uleiuri, care vor pastra pielea moale si hidratata pentru mai mult timp. Observa pelicula de stralucire pe care aceste uleiuri o confera, intrucat de cele mai multe ori, majoritatea cremelor se absorb destul de repede, lasand pielea mata.
Nu renunta la protectia solara
Nu renunta la cremele de protectie solara doar pentru ca vara s-a terminat. Alege produsele care garanteaza atat o hidratare intensiva, cat si protectie impotriva razelor UVA si UVB.
Poarta manusi
In timpul iernii, pielea necesita ingrijire sporita, mai cu seama tenul si mainile, deoarece sunt cele mai "expuse" zone ale epidermei. Asadar, poarta mereu manusi si aplica pe maini un strat generos de crema in fiecare seara si dimineata.
Renunta la foehn
Incearca sa folosesti mai putin foehnul. Spala-te pe cap seara si lasa parul se se usuce natural. Aerul cald poate provoca o multime de neplaceri, mai ales in timpul iernii, uscand scalpul si accentuand fragilitatea firului de par.
Ai grija de buze
Iarna, linsul buzelor se dovedeste a fi o mare greseala, deoarece buzele se crapa din cauza aerului rece si incep sa te usture. Foloseste des un balsam hidratant si incearca sa nu-ti mai umezesti buzele cu limba, mai ales cand esti afara.
Metode pentru ingrijirea pielii iarna
Odata cu venirea sezonului rece, pielea capata un
aspect tern, este mai uscata si isi pierde din elasticitate. Pentru ca
tenul tau sa radieze de sanatate si in mijlocul iernii, urmeaza cateva
sfaturi simple si eficiente:
Fa baie cu uleiuri esentialeCum ti se pare ideea unei bai pline cu apa in care sa torni cateva picaturi de ulei de jojoba sau de migdale? Pe langa faptul ca te vei simti mai bine psihic si vei scapa de anxietate, proprietatile hidratante ale uleiurilor constituie un adevarat balsam pentru pielea ta.
Bea multa apa
Hidratarea este principala regula pe care trebuie sa o ai in vedere in cazul in care vrei sa atingi un nivel de confort optim, si nu numai in ceea ce priveste pielea. Si ceaiurile sunt la fel de bune, asadar poarta mereu la tine o sticla plina cu apa sau ceai si bea la intervale scurte de timp, chiar daca nu simti neaparat nevoia.
Foloseste umidificator
O solutie ingenioasa este procurarea unui umidificator care sa previna deshidratarea si sa pastreze un grad de umiditate potrivit pentru interiorul casei. Astfel ajuti la imbunatatirea aspectului pielii, chiar daca nu observi rezultatele imediat.
Nu uita de exfoliere
Cu toate ca de multe ori nu realizezi importanta unor reguli simple de beauty, daca vrei sa arati cat mai bine posibil nu trebuie sa "uiti" de ele. Exfoliaza-ti pielea o data pe saptamana, la dus, pentru a inlatura celulele moarte si pentru a reda pielii aspectul proaspat si catifelat.
Alege cremele cu uleiuri
Cumpara mai degraba lotiuni si creme pe baza de uleiuri, care vor pastra pielea moale si hidratata pentru mai mult timp. Observa pelicula de stralucire pe care aceste uleiuri o confera, intrucat de cele mai multe ori, majoritatea cremelor se absorb destul de repede, lasand pielea mata.
Nu renunta la protectia solara
Nu renunta la cremele de protectie solara doar pentru ca vara s-a terminat. Alege produsele care garanteaza atat o hidratare intensiva, cat si protectie impotriva razelor UVA si UVB.
Poarta manusi
In timpul iernii, pielea necesita ingrijire sporita, mai cu seama tenul si mainile, deoarece sunt cele mai "expuse" zone ale epidermei. Asadar, poarta mereu manusi si aplica pe maini un strat generos de crema in fiecare seara si dimineata.
Renunta la foehn
Incearca sa folosesti mai putin foehnul. Spala-te pe cap seara si lasa parul se se usuce natural. Aerul cald poate provoca o multime de neplaceri, mai ales in timpul iernii, uscand scalpul si accentuand fragilitatea firului de par.
Ai grija de buze
Iarna, linsul buzelor se dovedeste a fi o mare greseala, deoarece buzele se crapa din cauza aerului rece si incep sa te usture. Foloseste des un balsam hidratant si incearca sa nu-ti mai umezesti buzele cu limba, mai ales cand esti afara.
Cartof, Castravetele, cearcane, frumusete, Lapte, Muşeţel, piele, remediile naturale, sanatate
Cum putem sa scapam de cearcane?
Alternate cu îngrijirea clasică, remediile naturale ajută la menţinerea sănătăţii şi a frumuseţii pielii. Pentru zona delicată a ochilor, acestea trebuie să fie blânde, dar eficiente în revigorarea pielii.
Ingredientele de mai jos au rolul de a reduce şi a estompa cearcănele si pungile de sub ochi, de a împrospata şi reda pielii frumuseţea. Şi, nu uita, e nevoie de aplicări repetate pentru a te bucura de rezultate.1. Castravetele
Reprezintă remediul cel mai cunoscut şi mai rapid pentru reducerea pungilor, împrospătarea, catifelarea şi revitalizarea zonei. Are efect astringent şi luminează pielea. Daca e rece e şi mai eficient, aşa că taie două felii groase de castravete şi ţine-le la frigider o jumătăte de oră. Pune-le apoi pe pleoape şi lasă-le 10 minute sa acţioneze, apoi şterge zona cu o dischetă înmuiată în apă. O altă variantă este sa combini suc de castravete cu suc de lamâie în cantităţi egale. Înmoaie dischete demachiante în acest suc, aplica-le pe pleoape şi cearcăne, iar după 15 minute, spală-te cu apa calduţă. Ca să vezi într-adevăr rezultatele, remediul trebuie pus în practică zilnic, timp de o săptămână.2. Muşeţelul
Bagă două pliculeţe de ceai de muşeţel în apă fierbinte, apoi trece-le în apă rece. Scoate uşor apa din ele şi aplică-le pe pleoape şi cearcăne timp de 20 de minute. E o variantă bună de a trata ochii umflaţi, obosiţi şi cearcănele, caci muşeţelul are acţiune antiinflamatoare. O altă variantă este să pui ceai de muşeţel în forma pentru cuburi de gheaţă şi să foloseşti apoi cuburile, învelite într-un tifon steril, pentru a masa zona din jurul ochilor.3. Cartoful
Are proprietăţi calmante şi capacitatea de a albi şi lumina pielea, estompând astfel cearcănele. Înainte de a-l taia, ţine cartoful 30 de minute în frigider. Curaţă-l şi taie două felii potrivite, pe care să le aplici apoi pe pleoape şi pe zona cearcănelor. La fel de bun e şi sucul de cartofi , însă trebuie folosit imediat, căci oxideaza foarte repede. Îl obţii prin răzuirea a doi cartofi cruzi. După15 minute, îndepărtează-le, clăteşte-te cu apă rece şi aplică un gel hidratant pentru ochi.4. Laptele
Acidul lactic ajută în cazul ochilor obosiţi şi al cearcănelor, cşci reduce pungile şi curăţă pielea. Înmoaie două dischete de vată în lapte rece, apoi pune-le pe pleoape şi lasă-le 20 de minute să acţioneze.5. Menta
Frunzele de mentă au efect racoritor şi, aplicate regulat, pot diminua cearcănele. Ai nevoie de câteva frunze, pe care sa le speli bine şi sa le zdrobeşti uşor. Se aplică apoi pe pielea curată, în jurul ochiului, timp de 5-10 minute. Şterge apoi zona cu un prosop înmuiat în apa rece.
beneficii, diverse, frumusete, informatii utile, lamaie, news, piele, sanatate
Iata ce minuni poate sa faca o lamaie pentru frumusete
Poti economisi bani buni folosind acest fruct acrisor pe post de
ingredient cosmetic, în locul unor produse scumpe, cu efect similar.
Iata ce minuni poate sa faca o lamaie:
1. Improspateaza respiratia
Fa gargara cu suc de lamaie îndoit cu apa, ca sa elimini mirosul neplacut al gurii. Tot în acest scop, obisnuieste-te sa pui mereu în apa de baut cativa stropi de lamaie!
2. Catifeleaza pielea
Amesteca pulpa de la o lamaie cu zahar si framanta amestecul umezindu-l cu putin ulei de masline. Vei obtine un excelent scrub pentru zonele mai aspre ale pielii: coate, genunchi, calcaie.
3. Iti face suvite aurii
Pune sucul unei lamai în balsamul preferat si foloseste-l în zilele însorite. Parul se va decolora usor, ca sarutat, pe alocuri, de astrul fierbinte.
4. Indeparteaza urmele de autobronzantDaca te-ai dat neuniform cu autobronzant, tot lamaia te salveaza. Freaca-te cu o jumatate de fruct pe zona cu pete!
5. Albeste unghiile îngalbenite
Baga degetele în suc de lamaie proaspat stors si tine-le acolo cinci minute. Iar pe viitor, pentru a preveni patarea unghiilor, nu uita sa aplici un lac-baza incolor!
Pentru retetele de frumusete, foloseste doar suc de lamaie natural, stors de tine, nu pe cel din comert conservat, care contine aditivi si alte substante nesanatoase

diverse, gadilat, informatii utile, news, noutati, piele, ras, santate
De ce radem cand cineva ne gadila
30 de femei si barbati au fost gadilati, in numele stiintei, in
Germania, pentru ca o echipa de cercetatori au vrut sa descopere de ce
oamenii rad cand sunt gadilati si unde salasluieste, de fapt, gadilatul,
in creierul uman.
Cercetatorii de la Universitatea din Greifswald (Germania) si de la universitatile elvetiene din Fribourg si Basel au efectuat un studiu la care au participat 30 de femei si de barbati care au fost gadilati, in scop stiintific, la picioare. Intre timp, li se efectua investigatia imagistica RMN pentru ca specialistii sa poata observa ce zone din creier se activeaza in momentul in care suntem gadilati.
Oamenii de stiinta au constatat ca in timpul gadilatului si al rasului necontrolabil, o regiune a creierului denumita operculul rolandic este activata. Aceasta are rol in miscarile muschilor fetei. Totodata, analizele au aratat ca atat rasul incontrolabil aparut pe fondul gadilatului, cat si rasul normal, controlabil, generat de o gluma spre exemplu, sunt asociate cu zone ale creierului care coordoneaza reactiile vocale emotionale, printre care se numara atat rasul, cat si plansul.

acid hialuronic, diverse, frumusete, imbatranire, noutati, piele, sanatate, sterge ridurile
Noutatea sezonului este acidul hialuronic pentru buze obtinut prin tehnologie vascoelastica, disponibil la noi in tara din luna martie. Deocamdata, doar 4 medici in Bucuresti au fost invatati sa il foloseasca, pentru ca tehnica de injectare difera partial de cea folosita pana acum. Diferenta intre acest produs si cele utilizate pana in prezent este ca data de aspectul mult mai natural obtinut dupa injectare si de rezistenta dubla fata de majoritatea formulelor de pe piata. „Ca indicatie, nu doar persoanele care doresc buze cu volum pot apela la genul acesta de injectare, ci si persoanele care au buzele prost conturate ori imbatranite, deshidratate sau cu riduri incipiente in jurul lor.
Acidul hialuronic intinereste pielea
Crème, fillere injectabile destinate umplerii ridurilor si suplimente alimentare, toate pe baza de acid hialuronic promit sa imbunatateasca textura pielii si sa amane cu ani buni procesul de imbatranire cutanata.
Decide in cunostinta de cauza care este cea mai eficienta solutie, sau
cum poti combina toate posibilitatile de administrare pentru beneficii
cat mai mari.
Acidul hialuronic se afla peste tot in organism, dar se gaseste in
concentratii mai mari in tesuturile conjunctive, in fluidul sinovial, la
nivelul ochilor, valvelor inimii, intre discurile vertebrale si,
desigur, si la nivelul pielii. Rolul acidului hialuronic este sa
transporte nutrientii catre celule, sa le purifice de toxine, actioneaza
ca un lubrifiant, dar absoarbe si socurile. Mai mult, retine cantitati
mari de apa, de 100 de ori volumul propriu, de aceea este considerat un
ingredient premium pentru hidratarea tisulara.
Confera luminozitate pielii
Sub stratul exterior, pielea arata ca un burete. Partile solide ale
buretelui sunt formate din colagen si din fibre de elastina, care
sustin pielea, iar spatiile goale sunt umplute cu acid hialuronic. Cu
cat spatiile acestea goale sunt mai bine acoperite de acid hialuronic,
cu atat aspectul exterior al pielii este mai luminos si mai odihnit.
Efectul benefic se explica prin faptul ca acidul hialuronic retine apa
si creste nivelul de hidratare, de aceea si aspectul pielii este unul
mult mai palcut atunci cand in tesuturi se afla o cantitate optima de
acid hialuronic.
„Sterge” ridurile
Ridurile fine pot fi “sterse” cu ajutorul acidului hialuronic,
principala cauza a imbatranirii pielii fiind deshidratarea fiziologica.
Se ajunge la acest fenomen in mod firesc din cauza faptului ca pe masura
ce inaintam in varsta, corpul sintetizeaza cantitati mai mici de acid
hialuronic, dar si de colagen si de eleastina, din care se formeaza
fibrele care sustin pielea. De aceea, cand toate aceste componente sunt
sintetizate in deficit se ajunge la ridarea si la “prabusirea”
trasaturilor fetei. Prin urmare, chiar este necesar sa compensezi
deficitele cu suplimente alimentare pe baza de acid hialuronic care sa
echilibreze sinteza de acid hialuronic din interior si cu crème care sa
sustinasi de la exterior hidratarea tegumentului.
Ajuta la sinteza colagenului
Acidul hialuronic joaca un rol important si in sinteza colegenului,
proteina cel mai des intalnita in organism. Colagenul suttine
tendoanele, pielea si cartilajul, iar cantitatea optima de colagen in
structurile enumerate contribuie la mentinerea fermitatii si supletei
pielii. Asigurarea unei cantitati optime de acid hialuronic determina si
mentinerea unei cantitati optime de colagen in tesuturi, ajutand, la
sporirea efectului antiaging.
Administrarea orala, eficienta pe termen lung
Administrarea orala de suplimente cu acid hialuronic pare cea mai
buna solutie pentru obtinerea unor efecte care se observa pe termen
lung. Pe de alta parte, administrarea topica de acid hialuronic, din
fiole sau din crème cu un continut mare de substanta, peste 20% pentru a
fi eficiente, are efecte imediate, spectaculoase. Pielea pare mai
tanara, mai luminoasa si mai sanatoasa in doar cateva minute, dar
efectul nu se mentine pentru mult timp, ca in cazul suplimentelro
alimentare. Injectarea acidului hialuronic pentru remodelarea fetei,
marire de buze, sau umplerea ridurilor are, de asemenea, efect
spectaculos, dar nu este un efect permanent, deci este necesara
reinjectarea la perioadele stabilite de medicul estetician
Exista un filler nou pentru buze, ce rezista dublu
Noutatea sezonului este acidul hialuronic pentru buze obtinut prin tehnologie vascoelastica, disponibil la noi in tara din luna martie. Deocamdata, doar 4 medici in Bucuresti au fost invatati sa il foloseasca, pentru ca tehnica de injectare difera partial de cea folosita pana acum. Diferenta intre acest produs si cele utilizate pana in prezent este ca data de aspectul mult mai natural obtinut dupa injectare si de rezistenta dubla fata de majoritatea formulelor de pe piata. „Ca indicatie, nu doar persoanele care doresc buze cu volum pot apela la genul acesta de injectare, ci si persoanele care au buzele prost conturate ori imbatranite, deshidratate sau cu riduri incipiente in jurul lor.
animale, bani, Beyonce, fite, monden, news, noutati, PETA, piele
Artistă Beyoncé acuzată de cruzime de PETA
Beyoncé (31 de ani) este
una dintre cele mai iubite cântăreţe ale momentului, însă, cu toate
astea, ea a reuşit să înfurie mai multe organizaţii de apărare a
drepturilor animalelor, din cauza unei perechi de tenişi pe care îi
poartă.
Frumoasa artistă a fost acuzată de cruzime de PETA şi de alte organizaţii de apărare a drepturilor animalelor, după ce şi-a achiziţionat pe comandă, o pereche de tenişi, realizată din cinci tipuri de piele: de pisică de mare, de anaconda, de crocodil, de struţ şi de viţel. Încălţările, create de designerul Isabel Murant, au fost special comandate de către Beyoncé şi sunt unicat. Ele au culoare crem şi sunt accesorizate şi cu aur. Suma pe care cântăreaţa a plătit-o nu a fost dezvăluită, dar se pare că a fost una piperată, în jur de 1.500 de dolari, având în vedere că o pereche obişnuită de astfel de tenişi costă 350 $.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)