Google şi-a trimis camerele de luat vederi în interiorul enormelor
instalaţii ale Large Hadron Collider (LHC), acceleratorul de particule
din cel mai mare laborator de fizică a particulelor din lume, construit
de European Organization for Nuclear Research (CERN) la graniţa
franco-elveţiană, în apropiere de Geneva.
Timp de 2 săptămâni, în 2011, camerele speciale ale Google au luat mii
de imagini ale ameţitoarelor instalaţii, de dimensiuni uriaşe, în care
se desfăşoară teste precum cele care au dus, recent, la descoperirea
mult-mediatizatului boson Higgs.
LHC cuprinde mai multe instalaţii separate, detectoare sau "experimente"
(cum le numesc cercetătorii), în fiecare desfăşurându-se anumite tipuri
de testări. Rezultatele acestor teste, desfăşurate în acceleratoarele
de particule extrem de performante, îi ajută pe oamenii de ştiinţă să
răspundă la întrebări fundamentale privind natura materiei şi formarea
Universului. În luna februarie a acestui an, LHC a fost închis pentru a
fi supus unor lucrări de modernizare care vor mări putere detectoarelor.
În 2015, când LHC va fi redeschis, oamenii de ştiinţă vor întreprinde
lucrări de studiere a supersimetriei, materiei negre şi energiei negre.
Folosind camere de luat vederi instalate pe mici vehicule cu roţi, au
fost captate imagini panoramice a 4 dintre experimente - ALICE, ATLAS,
CMS şi LHCb – precum şi a 1200 de metri din tunelul LHC. (Întreg tunelul
circular are o lungime de 27 km.)
Proiectul este încă în desfăşurare, alte imagini urmând să se adauge celor ce pot fi deja vizionate pe site-ul CERN.
Se afișează postările cu eticheta fizica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fizica. Afișați toate postările
circulatie, diverse, energire, fizica, informatii utile, news, psihica, relaxare, respiratia yoga, sanatate, Yoga pentru sanatate
Yoga ne relaxeaza corpul si mintea
Mai mult decat o tehnica fizica, yoga este un sistem de viata
care il poate duce pe individ, prin etape succesive, la un grad inalt de
perfectiune fizica si psihica. Originar din India, unde era practicat
de acum 4000 de ani, yoga se raspandeste din ce in ce mai mult si in
Europa. Tehnicile sale folosesc mijloace cu precadere fizice
pentru a perfectiona psihicul si tehnici mentale pentru a influenta
pozitiv fizicul. Dintre diferitele etape prevazute de yoga pentru a
atinge perfectiunea, exercitiile fizice (pozitii specifice ale corpului,
numite asana), tehnicile de respiratie, concentrarea si meditatia apar
ca fiind cele mai potrivite pentru stilul de viata occidental.
Exercitiile yoga, prin coordonarea miscarii corporale cu respiratia,
favorizeaza refacerea circulatiei energetice, cu beneficii organice si
functionale, cum ar fi:
- revenirea la o stare de relaxare mentala
- diminuarea starilor de agitatie si de tensiune
- imbunatatirea functionala a sistemelor: circulator, endocrin si neurovegetativ.
Pentru executarea corecta a pozitiilor yoga trebuie respectate cateva reguli:
- exercitiile vor incepe la cel putin trei ore dupa masa, iar intestinul si vezica trebuie sa fie goale
- hainele sa fie lejere, fara nimic care sa incomodeze vreo parte a corpului
- se va mentine o intensa concentrare mentala
- se va evita contactul cu suprafete de lucru acoperite cu plastic care nu ar permite reincarcarea energetica a corpului
- in timpul executarii exercitiilor, miscarile trebuie sa fie lente, armonioase si constiente, in timp ce respiratia va fi coordonata cu miscarea corpului.
Organismul isi recapata prin practicarea regulata a tehnicilor yoga o conditie optima pe care pielea o exteriorizeaza rapid, dobandind un aspect mai proaspat si luminos, expresie a unei innoiri reactivate a celulelor epidermice.
Respiratia yoga
Respiratia yoga (pranayama) reincarca organismul nu numai cu oxigen, ci si cu prana, adica energie vitala. Prin intermediul acestei tehnici, persoana respectiva devine constienta de respiratia sa, ale carei momente trebuie sa fie prezente clipa de clipa in mintea sa: in timpul fazei de inspiratie se introduc oxigen si energie vitala, in faza expiratiei sunt eliminate anhidrida carbonica si factorii negativi atat fizici cat si mentali. Aceasta respiratie este de tip diafragmatic. Yoga ne invata intr-adevar, sa ne controlam muschii abdomenului, astfel incat diafragma sa apese pe organele interne, favorizand descarcarea circulatiei abdominale. Yoga prevede si alte tipuri de respiratie, utilizate pentru a obtine anumite rezultate, de exemplu, respiratia cu nari alternate, care impune inspiratia pe o nara si expiratia pe cealalta, tehnica prin care se stabilizeaza functiile neurovegetative.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)