Filled Under: , , , , , ,

Buletinele se vor schimba dupa modelul european

De la 1 iulie ne vor fi eliberate cărţi de identitate după model european. Mai mult, cine doreşte poate opta pentru cărţi de identitate electronice. Aşa au anunţat autorităţile care susţin că noile buletine electronice vor conţine inclusiv amprentele titularului, scrie adevărul.ro. Specialiştii din cadrul Ministerului de Interne asigură că buletinul electronic nu va fi impus. „Cine nu doreşte carte de identitate electronică poate opta pentru una normală, care va fi asemănătoare cu cea electronică, dar nu va conţine cipul şi amprentele deţinătorului“, a explicat Laura Cusa, şeful serviciului juridic din Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor.
Potrivit acesteia, implementarea noilor buletine se va face în mod treptat, în termen de maximum 6 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate.


Carte de identitate tip smart card

Atât cartea de identitate, cât şi cartea electronică de identitate vor avea dimensiunile de 85,6x54,0 mm (format ID-1 – adică aproximativ cât un permis de conducere), informaţiile fiind tipărite atât pe faţă, cât şi pe verso. Pentru comparaţie, cărţile de identitate care sunt eliberate în prezent sunt format ID-2 (105 x 74 mm.) şi informaţiile sunt tipărite numai pe faţa documentului. „Cartea de identitate normală va conţine date în format tipărit sau în format inscripţionat prin tehnologie laser, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Printre acestea se vor număra numele şi prenumele titularului, sexul, cetăţenia, data şi locul naşterii, semnătura olografă, fotografia titularului, C.N.P., adresa de domiciliu“, au explicat specialiştii de la Interne.

În schimb, cartea electronică de identitate va fi de tip smart card. „Diferenţa între cele două tipuri de acte de identitate constă în aceea că, în cartea electronică de identitate se înscriu, în plus, date în format electronic, şi va avea şi un cip cu certificate digitale şi date biometrice ale titularului, constând în imaginea facială, dar şi imaginile impresiunilor papilare a două degete“, au precizat specialişti de la Biroul de Evidenţă al MAI.

Amprentele se colectează numai cu acordul expres al solicitantului cărţii electronice de identitate sau, în cazul minorilor, numai cu acordul expres al părinţilor, precizează sursele citate.

Conform revistei Capital, forma şi conţinutul de date al documentelor de identitate ce urmează a fi puse în circulaţie începând cu data de 01.07.2013, respectiv:

a) pentru cetăţenii români - cartea de identitate, cartea electronică de identitate (C.E.I) şi dovada de reşedinţă;

b) pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene şi membrilor lor de familie, care au reşedinţa pe teritoriul României - cartea de rezidenţă şi cartea electronică de rezidenţă (CER), precum şi carte de rezidenţă permanentă şi carte de rezidenţă electronică permanentă;

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu