Mistere antice de pe Terra

In „Fantastica insulă a Paştelui”, Francis Maziere relatează extraordinara dezgropare a unui cap sculptat care nu seamănă cu nici unul din insula. Contrar tuturor capetelor de statui descoperite in acel loc, acest cap are barbă şi ochii cu faţete aşa cum poate vedea la statuile japoneze dogu. Şi, un alt fapt nu mai puţin remarcabil, două bare ies literalmente din cap.

Într-o altă parte a lumii, Jacques Bergier şi Louis Pauwels relatează şi ei despre imaginile preistorice ale unor fiinţe umanoide echipate cu accesorii având o aparenţă tehnică.

In munţii Hunan (Republica Populară Chineză) au fost descoperite reliefuri sculptate in granit reprezentând fiinţe îmbrăcate cu combinezoane de scufundători şi de astronauţi, ale căror capete se prelungesc in formă de trompă de elefant. Oare aceste trompe nu sunt nişte aparate de respirat?

Datarea fiinţelor cu trompă a fost stabilită la 45000 î.e.n.

La Kottenforst, o pădure situată la câţiva kilometri de Bonn, se află un stâlp metalic pe care oamenii îl numesc de secole omul de fier. Nimeni nu ştie de când datează această denumire şi nimeni nu a reuşit să explice originea acestui stâlp. Trebuie să spunem că se ridică la 1,3 m deasupra solului dar – conform estimărilor şi măsurătorilor efectuate cu magnet – intră în pământ până la o adâncime de 28 m. Partea vizibilă prezintă o uşoară coroziune superficială, dar nici cea mai mică urmă de rugină.
enigme ale planetei. Acest stâlp (fig.38) este amintit prima dată într-un document din secolul al XlV-lea. Era considerat drept bornă de delimitare pentru un sat. In imediata apropiere a stâlpului există un sistem de galerii subterane şi se observă vestigiile unui apeduct roman. E ciudat faptul că apeductul nu este îndreptat în sensul obişnuit Eifel-Bonn sau Eifel-Koln, ci e orientat exact spre stâlpul misterios.

Părerea mea e că stâlpul a servit doar într-o anumită epocă drept „bornă”, fără ca asta să fie destinaţia iniţială. Nu prea văd o bornă vârâtă douăzeci şi opt de metri în pământ!

La Salzburg a existat mai demult o ciudăţenie, despre care J.V. Butlar spune:

Cine cunoaşte secretul zarului Gurlt? Cel mai ciudat lucru care a fost găsit vreodată într-un bloc de cărbune din terţiar, închis in acel bloc de milioane de ani! Acest zar aproape perfect a fost găsit în 1885. O dâră adâncă pleca din centru peste patru faţete. Celelalte două faţete erau uşor bombate. Zarul era făcut dintr-un aliaj de oţel pe bază de carbon şi nichel şi cântărea 785 grame. Conţinutul mic de sulf anula posibilitatea de a fi fost rodul unui fenomen natural. Savanţii nu au căzut niciodată de acord asupra posibilei origini a acestui obiect. El a fost expus până in 1910 în muzeul din Salzburg, după care a dispărut in împrejurări destul de neclare.

Dacă zarul respectiv data din terţiar, atunci mă întreb: ştiau maimuţele să fabrice otel?

In 1972, arheologul englez Walter Bryan Emery a găsit într-o galerie subterană de lângă Sakkara (Egipt) o bucată mare de calcar. A început să spargă cu prudenţă blocul şi a găsit în interior o statuetă a zeului-soare Osiris. In momentul acela lui Emery i s-a făcut rău şi a căzut jos. Arheologul englez a murit două zile mai târziu într-o clinică din Cairo. Cauza decesului: infarct. Profesorul Emery era cea de-a douăzecea victimă a „blestemului faraonilor”.

Ce forţe misterioase au provocat atâtea morţi inexplicabile? S-ar putea ca aceste vestigii din vechiul Egipt să poată elibera forme de energie neidentificate până azi imediat ce te apropii de ele, imediat ce le atingi?

Examinarea cu raze X a mumiilor din Cairo a dus la descoperirea unor obiecte ciudate. United Press International a publicat raportul unui grup de arheologi care s-au ocupat de această activitate sub conducerea lui James Harris.

Razele X au scos la iveală prezenţa unui ochi sacru sub braţul stâng al lui Seti I (decedat în 1343 î.e.n.); Tutmes al III-lea (decedat în 1447 î.e.n.) poartă sub braţul drept un aparat despre care cercetătorii spun că ar fi o broşa de aur, regina Notmet poartă pe piept patru statuete mici şi o piatră ovală. Existenţa acestor „accesorii” nu a fost bănuită niciodată întrucât mumiile sunt unse cu o pastă răşinoasă cu aspect negricios care formează în jurul lor un strat gros.

Incă nu s-a permis prelevarea acestor obiecte…

In epoca în care faraonii îşi construiau piramidele pe malul Nilului, istoria încă nu începuse în Europa. Primele edificii europene sunt megaliţii, cei mai celebri fiind megaliţii de la Stonehenge (Anglia).
Profesorul Alexander Thom (Oxford), specialist în edificii megalitice, a publicat un articol în care sublinia cunoştinţele astronomice şi geometrice extraordinare ale oamenilor din neolitic. Aceste cunoştinţe, uitate după aceea, vor fi reinventate trei mii de ani mai târziu!

Concluziile lui Thom sunt confirmate de lucrările altor savanţi, specializaţi în aceste epoci îndepărtate. Doctorul Rolf Miiller a demonstrat că oamenii din neolitic construiau în general în funcţie de observarea aştrilor.
Dar ce ni se spune nouă în general despre oamenii din neolitic? Păi ei au început să şlefuiască piatra, să-i dea o formă mai rafinată, s-o găurească ca să facă topoare. Ei au fabricat primele cuţite din piatră şi din obsidian, au început să domesticească animalele şi să practice agricultura. Ei au riscat să părăsească grotele şi să-şi construiască primele locuinţe fragile.
Atunci cum să explicăm simultaneitatea contradictorie a unor tehnici atât de primitive şi a unei ştiinţe astronomice şi matematice atât de evoluată? Probabil că strămoşii noştri au avut nişte profesori excelenţi! Şi de unde veniseră aceşti profesori? Şi dacă erau autohtoni, de unde deţineau astfel de cunoştinţe?

Paradoxuri şi enigme insolite!

Dacă ne gândim numai la banană! Nu, nu este nici pe departe o glumă! Banana spune mai multe probleme decât ne-am închipui.
Ştim că acest fruct este răspândit de milenii în toate regiunile tropicale şi subtropicale ale globului. Legenda indiană vorbeşte despre „minunatul kandali” (tufişul de banană) pe care numiţii „manu”, adică spiritele superioare protectoare ale omenirii, l- au adus pe pământ şi l-au „implantat” cu ocazia uneia dintre vizitele lor. Numai că banana nu se prezintă nici sub forma unui tufiş, nici sub cea de copac. Banana este o plantă anuală care se reproduce numai prin lăstari (nu prin însămânţare, căci banana nu are seminţe). Dar atunci nu este extraordinar că o găsim în cele mai mici insule din Pacificul de Sud? Cum s-a „născut” această plantă atât de utilă nutriţiei oamenilor? Cum s-a putut răspândi de jur-împrejurul Pământului de vreme ce nu are seminţe? Oare să fi fost adusă pe Pământ de acei „manu” despre care ne aminteşte legenda indiană, pentru ca strămoşii noştri să beneficieze de ea peste tot acolo unde clima permitea acest lucru?

Indienii uro, care trăiesc în aşezările lacustre de pe lacul Titicaca (Bolivia), pretind că poporul lor este mai vechi decât incaşii şi că exista deja înainte de Ti-To-Tu, tatăl cerurilor, care l-a creat pe omul alb. Indienii uro susţin sus şi tare că ei nu sunt oameni. Spun că au sângele negru şi că trăiau deja în vremurile în care pământul era cufundat în întuneric. Nu suntem ca ceilalţi oameni pentru că venim de pe o altă planetă.

Rarii supravieţuitori ai poporului uro evită orice contact cu lumea exterioară. Ei invocă, cu încăpăţânare şi mândrie diferenţa lor, pe care o revendică şi o apără ca moştenirea pe care au adus o cu ei atunci când s-au instalat pe Pământ…
enigme. În templul cu fresce de la Tulum (Mexic ), arheologii, specialişti în civilizaţia maya (Redfield, Landa, Cogolludo, Roys) au descoperit ceea au numit zeii-albină! în literatura referitoare la mayaşi, noţiunea de societate de albine, de stup este total inexistentă şi totuşi, ici şi colo, se afirmă că numiţii „ah-muzencab” erau marile albine care le conduceau pe celelalte. Reliefurile reprezentând personaje denumite zei-albină nu prezintă nici cea mai mică asemănare cu insecta care poartă acest nume!

Se poate vedea o fiinţă culcată pe burtă, cu coatele depărtate,cu braţele sprijinite pe sol,părând că ţine cu mâinile o cârmă sau levierele unor comenzi.

Picioarele încălţate par că acţionează nişte pedale. In jurul personajului se, distinge un întreg ansamblu de elemente tehnice care nu şi-ar găsi locul in nici un stup!