Victor Ponta s-a suparat cand a vazut masina lui Barbu distrusa, asa ca ii indeamna pe Jandarmi sa intervina in forta unde este nevoie in cazul protestatarilor de la Rosia Montana si cel al gazelor de sist, ce declaratie a dat in aceasta dimineata.
“Vreau să daţi un semnal foarte clar de respectare a legii. Există o
linie roşie peste care nu accept să se treacă. Colegul nostru, domnul
Barbu, a fost agresat. Nu e vorba de domnia sa, că e bărbat, rezistă, e
vorba de faptul că nu ne întoarcem la anii ‘30, când îşi făceau
legionarii de cap pe străzile Bucureştiului. Cât timp protestele sunt
paşnice. jandarmii au procedat foarte bine, foarte elegant, dar în
momentul în care se trece linia roşie şi vorbim de agresiuni,
ameninţări, blocarea unor drumuri, aveţi din partea mea mandat foarte
clar de intervenţie conform legii”, i-a spus Ponta ministrului de
Interne, Radu Stroe, în şedinţa de guvern.
Ministrul l-a informat
că, în jurul prânzului, va fi primit un raport de la Inspectoratul
General al Poliţiei şi că se discută cu procurorul modul de încadrare a
faptelor.
Premierul a completat spunând că vrea un mesaj foarte clar al faptului că democraţie nu înseamnă anarhie.
“Am văzut că în Canada sunt tot demonstraţii împotriva gazelor de şist. Acolo, poliţia a intervenit dur. Eu
nu vă cer să intervenţi dur decât dacă se trece linia roşie, care este
agresiunea, încălcarea unor drepturi fundamentale, inclusiv dreptul de
proprietate şi blocarea unor drumuri şi împiedicarea intereselor
legitime ale acestei ţări. Pentru 300, 100, 1.000 de oameni nu
putem bloca o ţară de 22 milioane şi o să vă cer, aveţi din partea mea
mandat, jandarmii, poliţia, instituţiile statului să acţioneze fără
niciun fel de complex când e vorba de încălcarea gravă a legii. Cred că
nu putem să acceptăm ca lucrurile să treacă de această linie roşie”, a
conchis Ponta.
Se afișează postările cu eticheta ponta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ponta. Afișați toate postările
alocatie, Antonescu, copii, foame, merire alocatie, ponta, propunere, Romania, saracie, USL
"Este inadmisibil ceea ce fac guvernanții cu viitorul României, copii, cărora le oferă o viață de mizerie.Ce îi poți cumpăra unui copil cu 42 de lei pe lună? Nimic! Este jenant că alocăm tot din banii românilor 2700 de lei lunar pentru un pușcăriaș și 60 de lei pentru un maidanez, iar copiilor noștrii le dăm o mizerie de bani! USL a promis în campanie că alocațiile copiilor vor crește, dar se vede că au mințit", a spus inițiatoarea legii, Steliana Miron.
Guvernul nu vrea sa mareasca alocatia la copii
Ponta și Antonescu nu vor să crească alocațiile copiilor.
Senatorii Uniunii Social Liberale, adică liberalii și social democrații, au votat împotriva măririi alocațiilor pentru copii de la 42 de lei la 200 de lei, propunere legislativă făcută de senatoarea PPDD, Vasilica Miron.
Oamenii conduși de premierul Victor Ponta și Crin Antonescu au spus că România nu își poate permite să dea nici măcar un leu în plus pentru copii întrucât bugetul României nu are bani și ar fi dat peste cap."Este inadmisibil ceea ce fac guvernanții cu viitorul României, copii, cărora le oferă o viață de mizerie.Ce îi poți cumpăra unui copil cu 42 de lei pe lună? Nimic! Este jenant că alocăm tot din banii românilor 2700 de lei lunar pentru un pușcăriaș și 60 de lei pentru un maidanez, iar copiilor noștrii le dăm o mizerie de bani! USL a promis în campanie că alocațiile copiilor vor crește, dar se vede că au mințit", a spus inițiatoarea legii, Steliana Miron.
Corneliu Vadim Tudor, emigrare, guvern, hingheri, lagăr de exterminare, legi, news, placare, politician, ponta, Romania, strainatate
Vadim pleca din Romania difinitiv?
Corneliu Vadim Tudor a luat o decizie radicală. Tribunul s-a consultat şi cu soţia care îl susţine din toate punctele de vedere, chiar dacă hotărârea politicianului este una disperată.
Europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor vrea să emigreze. Politicianul este supărat că a fost adoptată legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân. Tribunul nu ştie încă în ce ţară se va stabili, însă este decis să părăsească România, care a devenit, potrivit europarlamentarului, un uriaş lagăr de exterminare.
"Vreau să emigrez dintr-o ţară care a devenit un uriaş lagăr de exterminare al câinilor dar şi al oamenilor. S-a depăşit orice limită a barbariei. Avem un Parlament al hingherilor, un Guvern şi o preşedenţie a hingherilor. Acuma am vorbit şi cu ministrul de interne şi voi pleca din această ţară care a devenit maidanul lui Râmaru. Nişte bestii cu chip de om sunt stimulate cu bani publici să ucidă. Încă nu m-am consultat cu nimeni, probabil că fetele rămân aici la facultate, dar am să plec cu soţia mea pentru că dacă mai rămân aici mor eu. Am fost preşedintele grupului de prietenie România-Italia, vorbesc şi spaniola şi franceza. Am să mă lupt din străinătate pentru ţara asta", a declarat Corneliu Vadim Tudor.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)