Contrar convingerilor de până acum ale
oamenilor de ştiinţă, inteligenţa umană nu este asociată numai cu lobii
frontali ai creierului. Chiar şi creierul mic are un rol şi, probabil,
şi alte zone cerebrale.
Multă vreme, cercetătorii au considerat
că inteligenţa avansată a speciei umane se datorează dezvoltării
deosebite a lobilor frontali.
Însă cel mai recent şi mai precis studiu
comparativ de până acum – pe oameni şi alte specii de animale – a dus
la concluzia că această regiune nu este proporţional mai dezvoltată la
om, comparativ cu alte specii; prin urmare, mărimea lobilor frontali nu
poate fi ea singură responsabilă pentru abilităţile cognitive superioare
ale speciei umane.
Studiul, realizat de cercetători
britanici de la universităţile din Durham şi Reading, sugerează că şi
arii considerate mai „primitive”, cum ar fi cerebelul („creierul mic”),
ar putea fi la fel de importante din perspectiva creşterii în dimensiuni
a creierului uman.
Aceste zone ar putea juca roluri
neaşteptat de importante în cogniţia umană, ca şi în unele tulburări
legate de aceasta, precum autismul şi dislexia, spun cercetătorii.
Rezultatele studiului au fost publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Conducătorul studiului, prof. Robert Barton de la Universitatea Durham, explică:
„Se credea că expansiunea lobilor
frontali a fost esenţială pentru dezvoltarea comportamentului, a
gândirii şi a limbajului uman, în formele lor moderne, şi că aceşti lobi
proeminenţi sunt cei care ne-au făcut cu adevărat oameni. Noi am arătat
că acest lucru nu este adevărat: lobii frontali umani sunt exact de
mărimea adecvată unui creier non-uman dacă acesta ar fi mărit
proporţional până la dimensiunile creierului uman.”
„Asta înseamnă că arii cerebrale
considerate, prin tradiţie, mai primitive au fost la fel de inmportante
în timpul evoluţiei noastre. Aceste regiuni ar trebui să aibă parte acum
de mai multă atenţie. De fapt, există unele dovezi că leziunile la
nivelul cerebelului, de exemplu, sunt un factor implicat în apariţia
autismului şi a dislexiei.”
Cercetătorii consideră că multe dintre
abilităţile noastre de nivel superior sunt susţinute de conexiuni
cerebrale mai extinse, ce leagă între ele multe arii diferite ale
creierului.
Structura acestor reţele extinse de
conexiuni, cred ei, ar putea fi mai importantă, pentru dezvoltarea
funcţiilor cognitive, decât mărimea oricărei regiuni individuale a
creierului.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu