Filled Under: , , , , ,

Textul scris pe Piatra lui Gabriel

Piatra lui Gabriel este o tabletă de calcar, lată de doar 30 de centimetri și lungă de aproape un metru, care a fost descoperită în jurul anului 2000, în Iordania. De atunci și până în prezent, oamenii de știință au încercat să descifreze textul scris cu cerneală pe această bucată de piatră.

Pentru că odată cu trecerea anilor textul și-a pierdut din consistență, Piatra lui Gabriel, care mai este numită și “Viziunea lui Gabriel”, a iscat numeroase controverse cu privire la creștinism. Se presupune că a fost scrisă cu puțin timp înaintea nașterii lui Iisus și cei mai mulți dintre istorici au comparat-o cu manuscrisele de la Marea Moartă.

Cei mai mulți dintre savanți sunt de părere că acest text nu face altceva decât să agite spiritele cu privire la creștinism. Pe de cealaltă parte, se mai crede că Piatra lui Gabriel este dovada istorică a acestei religii.

Inscripția este formată din 47 de linii orizontale și patru linii verticale. Liniile orizontale sunt împărțite în două părți, stânga și dreapta, și astfel se formează precum două pagini alăturate ale unei cărți. Ultimele două linii din coloana stângă sunt mai scurte decât cele din dreapta și se încheie printr-un text scris în diagonală. Nu se poate preciza cu exactitate din ce parte începe textul, acesta fiind un alt motiv care conferă mister sensului.
Textul este scris în ebraică și încă din primele rânduri se poate vedea semnătura autorului care își spune: “Eu sunt Gabriel!”. El a întruchipat o figură umană și după cum este redactat textul se înțelege că i-a fost adresat unui om. Cine este acesta, nu se poate spune cu exactitate.

Prima presupusă parte a textului descrie soarta apocaliptică pe care o va avea omenirea. Lupta cu Antihrist va fi una de durată și astfel oamenii vor fi nevoiți să îndure cele mai mari suferințe posibile. În cele din urmă Antihrist va fi izgonit și forțele răului vor mai înceta să existe pe Pământ.

Cea de-a doua parte descrie învierea. Gabriel vorbește despre un bărbat, trimisul lui Dumnezeu, care a fost ucis pe câmpul de luptă. Dar aici a intervenit minunea pentru că a apărut Gabriel și i-ar fi poruncit bărbatului ca după trei zile să trăiască. Precum un adevărat Mesia, trimisul lui Dumnezeu a înviat ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut.
Aceasta este dovada că până la nașterea lui Iisus, au mai existat oameni aleși, care au avut rolul de a se lupta cu forțele răului, poveste care nu s-a mai repetat și după răstignirea Mântuitorului.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu