Filled Under: , , , , , , ,

Frunzele de maslin ne protejeaza de cancer?

Compusii care se gasesc in frunzele de maslin reduc presiunea sangelui si nivelul colesterolul „rau”. Oleuropeina continuta este un puternic agent antioxidant, care actioneaza in acelasi mod ca si flavonidele ce se gasesc in anumite plante. Cele mai multe dintre cercetarile care au avut ca subiect extractul din frunze de maslin s-au axat pe calitatile antivirale, antibacteriene si antifungice ale acestuia.

Creste imunitatea

Oleuropeina este cea care stimuleaza activitatea sistemului imunitar, ajutand organismul sa actioneze impotriva a numeroase probleme de natura virala, cum ar fi, de exemplu, herpesul de toate tipurile (orale sau genitale), Zona Zoster ori varicela. Totodata, acidul eolinic din acest extract blocheaza dezvoltarea virusilor. Aceleasi calitati antivirale il recomanda si in prevenirea aparitiei racelilor si a gripei.

Frunzele de maslin folosite la ceai au si un efect diuretic, ceea ce poate ajuta persoanele care sufera de boli de rinichi. Mai mult decat atat, fiertura actioneaza si ca un antiinflamator cu putere medie, ceea ce poate fi de ajutor in tratarea bolilor artritice, cum ar fi guta.

Protejeaza inima

Produsul din frunze de maslin este indicat, datorita calitatilor antioxidante, si persoanelor sanatoase, care fac mult sport, acestea fiind mai expuse distrugerii celulelor. Proprietatile antioxidante sunt mai puternice decat ale ceaiului verde, insa au fost promovate mai putin.

Extractul protejeaza peretii vaselor de sange si s-a demonstrat ca are efect in prevenirea bolilor coronariene ale inimii, dar si in ateroscleroze. Cel mai bun exemplu in dovedirea acestor calitati este populatia din zona mediteraneana, care consuma multe masline si ulei din acestea, si se poate lauda cu cel mai mic procent de bolnavi de inima si cu cea mai ridicata speranta de viata din Europa.

Recomandat in caz de infectii

Compusii din frunza de maslin sunt solubili in apa, asa ca va puteti bucura de calitatile acestora si sub forma de ceai. De obicei, frunzele de maslin se fierb la foc mic pentru putin timp, apoi se lasa sa se infuzeze in apa fierbinte, dupa ce ati acoperit vasul. Ceaiul e surprinzator de gustos, poate usor amar pentru preferintele unora, dar puteti corecta aceasta neplacere cu o felie de lamaie sau cu putin ghimbir.

In caz de raceli este recomandata tinctura din extract de frunze de maslin, care se foloseste sub forma de cataplasme.

De asemenea, produsele cosmetice – creme, sapunuri sau lotiuni – pe baza de extract din frunze de maslin, ajuta si la tratarea acneei ori a altor afectiuni ale pielii.

Extractul din frunze de maslin inhiba deteriorarea ADN-ului, primul pas in prevenirea aparitiei celulelor canceroase. Compusii din frunzele de maslin au capacitatea de a stopa cresterea si inmultirea celulelor canceroase.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu