Filled Under: , , , , , , , , ,

Vedete care s-au imbogatit din emisiuni si filmari

Cel mai popular star din trupa LaLa Band şi din serialul-fenomen „Pariu cu viaţa”, care a fost difuzat timp de patru sezoane la PRO TV, s-a îmbogăţit. Dorian Popa are doar 25 de ani, dar a strâns deja în conturi peste 150.000 de euro, din filmări şi de pe urma concertelor. Cu aceşti bani şi-a făcut poftele, dar şi-a ajutat şi familia.
Vedetă în serialul „Pariu cu viaţa", de la PRO TV, dar şi solist în trupa cu succes la tineret LaLa Band, Dorian Popa a avut o perioadă prosperă din punct de vedere financiar. Pentru că a ştiut să-şi investească foarte bine banii.
Cu banii câştigaţi din proiectele la care a participat, adică peste 150.000 de euro, actorul şi cântăreţul şi-a luat o maşină şi a investit în casa mamei sale de la Constanţa, dar şi într-o locuinţă din Bucureşti. Vara aceasta, Dorian s-a lansat şi solo, având mai multe concerte pe Litoral, chiar dacă a continuat să facă parte şi din trupa cu care s-a lansat, LaLa Band, aşadar a pus bănuţ peste bănuţ.
Actorul-cântăreţ a câştigat foarte bine în ultimii doi ani. A primit un rol principal în serialul „Pariu cu viaţa" de la PRO TV şi tot atunci a devenit membru al trupei LaLa Band.
O mişcare foarte bună, pentru că cele două proiecte au avut succes şi Dorian Popa a fost plătit regeşte. Actorul şi cântăreţul a primit destui bani din concerte ca să poată să-şi ajute mama şi să-şi permită extravaganţa de a cumpără o maşină scumpă - un Audi - şi să mai investească şi în casa din Contanţa, dar şi într-un apartament din Capitală.
„Am investit banii în maşină pentru că-mi place să conduc. Sunt bani câştigaţi de mine şi aşa am decis să-i investesc în ceva ce-mi place", a mărturisit actorul, care se aude ca a investit în jur de 150.000 de euro. Dorian Popa lucrează în acest moment la noul serial care va fi difuzat de PRO TV abia de anul viitor şi va face parte dintr-un nou turneu alături de LaLa Band.
Chiar dacă a acumulat o avere frumuşică de la PRO TV, Dorian vrea să fie modest. "Sunt un băiat ca orice băiat, trebuie să mă chinuiesc să cuceresc o fată. Acum sunt singur. Când am să fiu într-o relaţie, am să anunţ asta public", a spus Dorian, la Kanal D.

Connect-R a luat o avere la «Next Star»


Solistul a semnat contracte grase care să-l ajute în viaţa de familist, mai ales că va deveni tată în curând. În afară de concertele susţinute în ţară şi prin Capitală, Connect-R a făcut parte din juriul emisiunii „Next Star" şi se pare că i-au intrat în cont 30.000 de euro. Am auzit noi că acesta primea 10.000 de euro lunar, iar acum se pregăteşte pentru un nou sezon al emisiunii.
Pepe, «regele» divertismentului!


Ionuţ Pascu sau Pepe, cum este cunoscut de toată lumea, a ieşit în faţă după divorţul de Oana Zăvoranu, datorită show-urilor la care a participat. După ce a fost concurent la „Dansez pentru ţine", solistul a fost solicitat de Antena 1 pentru a prezenta „Splash: Vedete la apă" şi a concure la „Te cunosc de undeva". Se zvoneşte că doar pentru sezonul în curs al emisiunii Pepe a avut de câştigat 30.000 de euro.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu