Filled Under: , , , , , , , , ,

Uleiul de argan este foarte bun pentru cosmetica

Arganul este un copac nativ din Maroc ce creşte în regiunile aride ale acestei ţări şi trăieşte până la 200 de ani. Din fructele arborelui de argan se extrage prin presare la rece uleiul supranumit  “aurul lichid” sau “aurul verde al deşertului” considerat cel mai rar ulei din lume. Pentru a produce un litru de ulei se folosesc fructele a circa şase arbori de argan .

Uleiul de argan este un remediu foarte bun ce este utilizat în cosmetică datorita conţinutului său ridicat de acizi graşi nesaturaţi, antioxidanţi şi vitamina E, fiind recunoscut ca un adevărat miracol antiîmbătrânire.

Aplicat pe piele, uleiul de argan este absorbit rapid şi nu lasă urme şi acţionează pentru regenerare, restructurare cutanată, piele îmbătrânită, ten cu probleme.

Este folosit ca ingredient în compoziţii cosmetice pentru reducerea ridurilor, cicatrizarea cât mai corectă a leziunilor tegumentare şi diverse afecţiuni ale pielii sau în prepararea unguentelor destinate eczemelor.

Ajută  la prevenirea vergeturilor de pe piele apărute în timpul sarcinii, la întărirea unghiilor moi şi despicate redându-le acestora un aspect frumos şi sănătos.

Uleiul de argan este benefic şi în tratamentul părului uscat, degradat, afectat de soluţii chimice dând strălucire şi vigoare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu